duminică, 18 ianuarie 2009

Adevarat?


Deci, cu siguranţa nu.

:|

Mi-e milă de obezi. Obezitatea e o boală. Ca alcoolismul. Poate să o facă oricine. Adică, nu e vina lor, nu are nici o legătură cu faptul că devorează greutatea lor în untură in fiecare zi şi nu îşi mişcă carcasa. E boală dom’le. De aia s-au făcut o gramadă de organizaţii de slăbit, diete şi jdemii de experţi care să le spună ce şi cum să facă. De-aia au apărut operaţii de bypass gastric, liposucţie, pastile de slăbit şi alte chestii.

Doar un idiot ar putea să zică: “Pula mea, mănâncă şi tu mai puţine chestii grase şi aleargă juma de oră pe zi în jurul blocului”. Te-ai tâmpit? Cum adică sa mănânci mai puţin bă? Crezi că e aşa de uşor? Sau să alergi ? De-asta am murit noi la revoluţie, să alergăm ca proştii ? Vrei să oboseacă oamenii ? Pentru ce? Pentru 2-3 kile în minus pe lună ? Pai nu se poate aşa ceva dom’le! Oamenii vor soluţii instant şi care necesită cât mai puţin efort! Scrie în convenţia de la Geneva că nu ai voie să te mişti mai mult de 200 de metri pe zi.

Pot şi io, nu numa ăia cu “slăbiti acum, întrebaţi-ma cum”

De-aia am nascocit nişte metode radicale de slăbit. Nu necesită mişcare, abţinut de la mâncare sau chestii de-astea neplăcute, au efect destul de rapid… ce să ne căcăm pe noi, e perfecte! Bine, majoritatea îţi scad speranţa de viaţă cu 10-20 de ani, dar cine vrea să traiască mult si să fie urât când poţi trăi puţin şi să fii marginal mai frumos? Cât de superficial trebuie să fii sa ai impresia că viaţa e mai importantă decât frumuseţea! Ce fel de om e ăla împăcat cu ideea că e urât? Oamenii urâţi sunt morţi pe dinăuntru.

Metoda 1: Taie-ţi un picior.
Cât slăbeşti:10-20 kg
Durată: Instant.
Garanţie: 100%
Descriere: Se ia ceva destul de ascuţit, preferabil o katana sau un fierăstrau circular şi se taie un picior. Nu uitaţi să faceţi stază înainte, uneori hemoragia arterială e vag fatală, nimic serios…Plus, e un bonus pentru meseria de pirat!
Părţi negative: A nu se folosi această metodă daca ameţiţi de la ţopăit.

Metoda 2: Chimoterapie.
Cât slăbeşti: Cât vrea muşchii tăi
Durată: Câteva luni.
Garanţie: 80%
Descriere. Aţi văzut vreo dată unu’ cu leucemie care să fie gras? Normal că nu! Chimoterapia e aşa de scârboasă că îţi vomiţi şi organele deja moarte de la supradoza de chimicale otrăvitoare. Oricum organele te îngraşă, majoritatea ajută la metabolizarea mâncării, duşmanul suprem de care nu avem nevoie!.
Părţi negative. Poţi cheli, da’ nu-i nimic, există peruci! Şi îţi cade şi părul scârbos de pe picioare ca bonus.

Metoda 3: Du-te sub apă!
Cât slăbeşti: Volumul de apă dizlocat
Durată: Instant.
Garanţie: 100%
Descriere: Arhimede a a avut o idee bună dar a aplicat-o prost. Fizică… bleh. Deci, se ia cântarul la subbraţ şi intri cu el sub apă. Îl pui jos, te sui pe el şi MAGIE! Ai slăbit de ai sub 10 kile! Cu cât eşti mai gras la suprafaţă, cu atât eşti mai slab sub apă! Grăsimea e mai uşoară decât apa şi s-ar putea chiar să ai greutate negativă. În cazul ăsta trebuie să îţi legi o piatră de gât ca să te poţi duce la fund.
Părţi negative: După un timp o să vreţi să respiraţi apă. Nu încercaţi ! Apa se respiră foarte greu! Recomand perseverenţă şi să vă ţineţi respiraţia câteva mii de ani până evoluţia vă ajunge din urmă şi vă binecuvântează cu branhii.

Metoda 4: Autocanibalism
Cât slăbeşti: Cu cât mănânci mai mult cu atât slăbeşti mai mult! (aproape incredibil)
Durată: Oricât
Garanţie: 100%
Descriere. Ţi-e foame ? Mănâncă din tine, de unde vrei! Garantat nu te îngraşi! Ba din contra!
Părţi negative: Sunt anumite părţi ale corpului de unde nu poti să te muşti, cum ar fi obrajii sau urechile, aşa că trebuie să ai grijă să laşi măcar o mână intactă cu care să rupi ce nu poţi să prinzi cu gura.

Mă enervează graşii care se lamentează. “că vaaai ca nu pot să slăbeeeeesc!”. Hai ca-ţi vând io un pont: nu vrei destul. Lasă cipsurile şi bagă craci în parc până transpiri maioneză. E chiar aşa de simplu. Toţi vreţi să slăbiţi fără mişcare. Magie dacă se poate, vă rugaţi la zeul vostru dieta cu grefe şi musli poate poate vă scuteşte de puţin efort fizic. La alergat bastarzilor!

Sms-urile sau sfarsitul comunicarii.


Paradoxal am ceva impotriva sms-urilor. Paradoxal pentru ca folosesc sistemul. Poate ca si asta m-a adus in fata concluziei ca sms-ul este de multe ori o unealta care slefuieste lipsa de comunicare. Sa ma explic.

Suntem oameni ai nuantelor.Sau poate doar nuante ale Omului. Stapanim nuantele mai mult sau mai putin si suntem cel mai adesea partizani ai ideii ca viata si comunicarea nu sunt doar alb si negru. "N-ai inteles ce am vrut sa zic" sau " Nu asta am vrut sa zic" regasesti de multe ori pe buzele noastre. Ne ajutam in exprimarea nuantelor de voce si de mimica.

Inflexiuni, ajustarea volumului de emisie, onomatopee, oftaturi, strambaturi mai mult sau mai putin evidente, hlizeala, clipiri ale ochilor, toate astea vin sa ne completeze enunturile si sa dea indicii clare care sa scuteasca interlocutorul de echivoc. Exista o intreaga mecanica a gesturilor in spatele unui "da" ambiguu sau a unui "nu" indecis. O intrebare care asteapta un anume raspuns si care o ia pe drumul mai ocolitor catre o alta destinatie decat cea reprezentata de cuvintele care o formeaza are nevoie de arsenalul sus amintit. Iar atunci cand nuantele sunt transcrise pe hartie, mimica, gestica, muzica vocii sunt inlocuite de sute de cuvinte care se asigura ca o exprima intocmai ca in viata vorbita.

Ce se intampla cu sms-urile? 160 de caractere inmultite, in cazul telefoanelor performante cu sase si cateva "smiley-uri" care definesc stari albe sau negre sunt tot ceea ce lumea foloseste in draci ca sa comunice in ziua de azi. Eu cred ca este prea putin pana si pentru cimpanzeul din reclama cu Pepsi.
De multe ori mi s-a intamplat si nu cred ca sunt singurul, sa depasesc stadiul discutiilor informale si sa ma lansez in dizertatii smsistice fara finalitate. Sau a caror finalitate era o convorbire telefonica lamuritoare.

Hotarat lucru un numar limitat de caractere pe display nu va inlocui niciodata angrenajul "industrial" al formelor de expresie umana.
Cu toate astea viteza vietii ne obliga sa perseveram in a schimba prin sms-uri mai mult decat informatii. Ne vrem condescendenti, iubitori, agresivi, apatici, razbunatori, dispretuitori, ironici, plictisiti, perversi, iscoditori, duplicitari, mizerabili, frustrati ba mai mult asteptam ca la capatul firului sa fim interpretati ca atare. Tastam sute de caractere cu viteze demne de recorduri locale pentru ca in final sa ajungem la concluzia exasperanta ca am fost pur si simplu rastalmaciti si sa punem mana pe telefon ca sa rezolvam situatia in dulcele stil clasic. Apoi, daca nici asa nu merge,ambii participanti decid: "cred ca ar trebui sa ne vedem fata in fata".
Din pacate in foarte putine cazuri malcomunicarea este transata astfel. Nu avem timp pentru armistitiile tuturor razboaielor pe care le declansam prin sms.

Sa luam un exemplu simplu. O intalnire. Cate sms-uri ajungem sa ne trimitem pentru o intalnire. Cateva ca sa hotaram locul, ora, alte cateva ca sa anuntam ca intarziemcaci intarziem) si inca vreo doua ca sa tragem concluziile. Daca ineficienta sau pierderea de timp trebuia sa poarte un nume....

Sa fi inceput oare sfarsitul comunicarii?

Ne intrebam unde sunt sentimentele inalte si profunde. Ne dam de ceasul mortii ca dragostea dureaza trei ani. Pai cat sa dureze daca oamenii isi cer id-ul de mess ca forma de tatonare pentru o posibila relatie?

Natura umana isi idealizeaza inventiile. Poate aici este secretul. Daca omul ar putea folosi aceste "instrumente" ca atare fara sa le atribuie valente profund sufletesti poate ca inca am incerca sa mergem o plimbare in parc si nu pe HI5.